Valoarea totală a tranzacţiilor derulate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a scăzut anul trecut, faţă de anul anterior, cu 7,45%, atingând valoarea de 11,25 miliarde lei, în contextul scăderii numărului tranzacţiilor derulate, potrivit unui comunicat publicat marţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)și citat de News.ro.
În 2016, umărul tranzacţiilor derulate s-a diminuat cu aproximativ 3,98% faţă de 2015. Scăderea a fost influenţată de diminuarea interesului investitorilor pentru tranzacţiile cu unităţi de fond, potrivit ASF, valoarea tranzacţionată scăzând cu aproximativ 46,86% şi pentru tranzacţiile cu obligaţiuni (-79,83%).
”Cea mai semnificativă creştere a valorii tranzacţiilor se remarcă în cadrul tranzacţiilor cu titluri de stat, a căror valoare totală tranzacţionată în anul 2016 a crescut cu aproximativ 150,28% comparativ cu anul precedent”, se arată în comunicat.
Creşterea valorii tranzacţiilor cu titluri de stat a fost determinată de emisiunea de titluri de stat, din luna august, adresată persoanelor fizice, prin care Ministerul Finanţelor Publice a atras de la populaţie o sumă totală de 735,2 milioane lei.
De asemenea, acţiunile rămân în continuare tipul de instrument preferat de investitori, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni înregistrând nivelul de aproximativ 9,47 miliarde lei, reprezentând 84,13% din totalul valorii tranzacţiilor derulate la BVB în anul 2016.
În clasamentul celor mai lichide companii, pe primul loc se situează Banca Transilvania (TLV), care deţine o pondere de circa 24,73% din valoarea totală tranzacţionată anul trecut. Pe poziţiile următoare în acest top s-au clasat Fondul Proprietatea (FP), Romgaz (SNG), BRD – Groupe Société Générale (BRD) şi Electrica (EL).