Valentin Iordache (CNAB): Licitația pentru reabilitarea Aeroportului Băneasa a fost lansată

Primele curse aeriene, de linie sau chartere, vor putea ateriza pe Aeroportul Băneasa, după reabilitarea lui, în primăvara anului viitor și tot aici vor ajunge avioanele echipelor naționale participante la turneul final UEFA EURO 2020, precum și aeronavele private ale președintelui UEFA și întreg traficul VIP aferent acestui eveniment, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Valentin Iordache. „Pentru Aeroportul Băneasa a fost lansată procedura de licitație și așteptăm ofertele până pe 24 iulie pentru refacerea lui. Deci, reabilitarea celor trei corpuri – A, B și rotondă în partea centrală. Această reabilitare ar trebui să se facă în șase luni maximum de la ordinul de începere a lucrărilor. Desigur că mai avem până atunci etapa de evaluare, eventuale contestații, partea de proiectare și ulterior execuția. Încercăm și facem toate eforturile. Sperăm să nu ne împiedicăm în aceste etape legale ca, până la sfârșitul lunii mai anul viitor, aeroportul să fie funcțional și să putem primi și pasageri pentru EURO 2020. E adevărat că pe Băneasa nu vor veni pasageri pe curse de linie. Acolo vom avea doar echipele naționale participante, deci la cele trei meciuri din grupă și la etapa de optimi de finală – patru meciuri cu totul – și vom avea de asemenea avioanele private pentru președintele UEFA și alte nume de nivel VIP”, a precizat Iordache.

Potrivit acestuia, după încheierea campionatului, aeroportul fiind reabilitat, acolo vor putea fi operate din nou curse comerciale. „Este foarte puțin probabil ca acolo să mai vedem curse low cost și de acolo este și teoretic și practic imposibil să mai atingem acel nivel de două milioane și jumătate de pasageri pe terminalul existent, pentru că acolo va trebui să asigurăm o calitate a serviciilor la nivel optim conform manualului de proiectare a aeroporturilor și asta nu ne va permite mai mult de 300.000-400.000 de pasageri pe an, care să aibă confortul de care vor trebui să beneficieze. Deci, nu vom mai vedea acea nebunie, mulțimi de pasageri care nu știu unde să meargă și cozi care se întrepătrund și altele asemenea”, a adăugat oficialul CNAB.

Potrivit datelor CNAB, documentația de licitație pentru reabilitarea și refuncționalizarea corpurilor A, B și rotondă (proiectare și execuție), adică a întregii zone de terminal de pasageri, a fost deja transmisă către SICAP. Proiectul are o valoare de 55,545 milioane de lei.

Termenul de depunere a ofertelor este 24 iulie 2019. Termenul de execuție solicitat este de șase luni.

Campionatul European de fotbal, care se va desfășura între 12 iunie și 12 iulie 2020, cu 24 de echipe, va fi găzduit de Amsterdam, Baku, Bilbao, București, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma și Sankt Petersburg. România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Națională din Capitală.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: