Ediția 2019 a Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice, prezentat drept primul festival de teatru independent din România, se va desfășura începând de mâine, până la 30 august, la Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR), arată un comunicat citat de Mediafax. Timp de 8 zile, spectatorii vor avea șansa de a participa la peste 30 de spectacole de teatru contemporan, performance-uri, spectacole de dans, concerte și experiențe artistice.
Festivalul Undercloud s-a născut acum 12 ani din nevoia de exprimare artistică liberă și a dovedit că este o platformă independentă reper, scena festivalului fiind definită de „spectacole reprezentative, curajoase, unice”, notează organizatorii.
„Am născut acest festival și l-am crescut firesc de la an la an. Ba mai mult, am avut grijă să nu dezamăgim publicul, să garantăm experiențe cu sens și să nu ne pierdem entuziasmul, indiferent de dificultățile întâmpinate. Asta vom face și în ediția de anul acesta (…)”, spune Chris Simion-Mercurian, directoarea festivalului.
Ca în fiecare an, Undercloud pregătește scene alternative și evenimente speciale. Anul acesta, poezia urcă pe scenă pentru poeți consacrați sau amatori, iar finalul festivalului va fi marcat de un concert Moonlight Breakfast, pe 30 august la Muzeul Național al Țăranului Român.