Consiliul Uniunii Europene a adăugat Panama, Seychelles, Insulele Cayman și Palau pe lista sa de jurisdicții fiscale necooperante, acestea nepunând în aplicare reformele fiscale la care s-au angajat, până la termenul convenit, indică un comunicat al Consiliului, citat de Agerpres. Pe această listă actualizată se mai află Fiji, Oman, Samoa, Trinidad-Tobago, Vanuatu și trei teritorii ale SUA – Samoa Americană, Guam și Insulele Virgine.
Un număr de 16 jurisdicții (Antigua și Barbuda, Armenia, Bahamas, Barbados, Belize, Bermuda, Insulele Virgine Britanice, Cabo Verde, Insulele Cook, Curacao, Insulele Marshall, Muntenegru, Nauru, Niue, Saint Kitts și Nevis, Vietnam) au reușit să pună în aplicare toate reformele necesare pentru a se conforma principiilor bunei guvernanțe fiscale ale UE înainte de termenul convenit și, prin urmare, au fost eliminate de pe lista de jurisdicții fiscale necooperante.
„Lucrările cu privire la lista jurisdicțiilor fiscale necooperante se bazează pe un proces amănunțit de evaluare, monitorizare și dialog cu aproximativ 70 de jurisdicții din țări terțe. De când am început acest exercițiu, 50 de țări au pus în aplicare reformele fiscale necesare pentru a respecta criteriile UE. Aceasta este un succes incontestabil. Dar acestea înseamnă, de asemenea, o evoluție continuă și un proces dinamic, în care metodologia și criteriile noastre sunt revizuite în mod constant”, a declarat Zdravko Maric, vicepremier și ministru al finanțelor croat, în numele președinției Consiliului UE.
Lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, care face parte din strategia externă a Uniunii Europene privind impozitarea, astfel cum este definită de Consiliu, este menită să contribuie la eforturile continue de promovare a bunei guvernanțe fiscale la nivel mondial.
Aceasta a fost instituită inițial în decembrie 2017 și se bazează pe un proces continuu și dinamic de stabilire de criterii în conformitate cu standardele fiscale internaționale, de examinare a țărilor, în funcție de aceste criterii, de dialog cu statele care nu respectă criteriile, de includere pe listă și eliminare de pe listă a țărilor, pe măsură ce își asumă angajamente sau iau măsuri pentru a respecta criteriile, și de monitorizare a evoluțiilor pentru a se asigura că jurisdicțiile nu revin asupra reformelor anterioare.
Lista include jurisdicții care fie nu au purtat un dialog constructiv cu UE cu privire la guvernanța fiscală, fie nu și-au îndeplinit angajamentele de a pune la timp în aplicare reforme în vederea respectării criteriilor UE.
Majoritatea angajamentelor asumate de jurisdicțiile din țări terțe au avut ca termen sfârșitul anului 2019, în timp ce transpunerea lor în legislația națională a fost atent monitorizată la nivel tehnic de Grupul de lucru pentru codul de conduită privind impozitarea întreprinderilor până la începutul acestui an. Consiliul a adoptat lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante care a rezultat în urma acestui exercițiu și a aprobat o prezentare a situației revizuite a angajamentelor în curs.
Consiliul UE va continua să revizuiască și să actualizeze periodic lista în anii următori, luând în considerare evoluția termenelor acordate jurisdicțiilor pentru a-și îndeplini angajamentele și evoluția criteriilor de includere pe listă pe care UE le utilizează la întocmirea listei.
În paralel, în privința măsurilor „defensive” cu privire la jurisdicțiile incluse pe listă, Consiliul a elaborat, în decembrie 2019, o orientare privind o mai bună coordonare a măsurilor de protecție în domeniul fiscal adoptate la nivel național împotriva jurisdicțiilor necooperante. Acesta a invitat toate statele membre să aplice, începând cu 1 ianuarie 2021, o măsură de protecție legislativă în domeniul fiscal în raport cu jurisdicțiile incluse pe listă, cu scopul de a încuraja respectarea de către jurisdicțiile respective a criteriilor de examinare privind impozitarea echitabilă și transparența, prevăzute în Codul de conduită.