UE a avut o creștere economică de 4,1% în trimestrul al treilea, în ritm anual

Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creștere de 2,2% în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul al doilea, iar în Uniunea Europeană PIB-ul a urcat cu 2,1% de la un trimestru la altul, în ambele cazuri fiind vorba despre un avans identic cu cel consemnat în trimestrul II raportat la primele trei luni din an, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres.

Cu excepția Lituaniei, unde PIB-ul a stagnat, toate statele membre ale UE au consemnat o creștere a PIB în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent. Însă, în timp ce Austria a avut cea mai mare creștere a PIB de la un trimestru la altul (3,8%), cele mai mici ritmuri de creștere au fost consemnate în România și Slovacia (ambele cu un avans de 0,4%).

În ritm anual, Produsul Intern Brut al zonei euro a crescut cu 3,9% în zona euro și cu 4,1% în UE în trimestrul al treilea, după un avans de 14,4% în zona euro și unul de 13,8% în UE în trimestrul al doilea. În cazul României, ritmul de creștere a încetinit până la 8,1% în al treilea trimestru, de la 13,8% în trimestrul al doilea.

De asemenea, Eurostat a anunțat că numărul persoanelor ocupate a urcat cu 0,9%, atât în zona euro, cât și în Uniunea Europeană, în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent. Aceasta după ce în trimestrul al doilea ocuparea a crescut cu 0,8%, atât în zona euro, cât și în UE.

În perioada iulie-septembrie 2021, țările membre cu cele mai puternice majorări ale ratei ocupării au fost Irlanda (4%), Spania (2,6%) și Lituania (2,1%), iar țările cu cele mai modeste creșteri au fost Slovacia și Croația (ambele cu 0,3%), precum și Suedia, Cehia, Germania, Italia și România (toate cu 0,4%). Eurostat estimează că în al treilea trimestru din 2021 erau 210 milioane persoane ocupate în Uniunea Europeană, din care 161 de milioane în zona euro.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: