Turiștii sosiți în România au cheltuit în trimestrul trei peste 190 de milioane de lei

Potrivit INS, în trimestrul III din 2020, turiştii nerezidenţi sosiți în România au cheltuit în medie 2005,0 lei/persoană. Numărul total al turiștilor nerezidenți cazaţi în această perioadă a fost de 95.000, cheltuielile acestora însumând 190,4 milioane lei.

Afacerile au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 59,8 % dintre turiştii nerezidenţi sosiți în România în trimestrul III 2020, cheltuielile acestora reprezentând 60,3% din total. 40,2% dintre turiștii nerezidenți sosiți în România, în trimestrul III 2020 au călătorit în scop particular, în principal pentru vacanţe (60,0%) și pentru vizitarea prietenilor și rudelor (16,6%).

Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

„Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (54,2%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (85,2% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 16,1%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 14,1%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 52,8% au fost destinate alimentelor şi băuturilor, iar 25,5% cadourilor și suvenirurilor. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 58,2% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracții, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 38,7% din totalul cheltuielilor pentru recreere”, a transmis INS, citat de Mediafax.

Statisticile arată că 41,3% dintre turiștii sosiți în România şi-au organizat singuri sejurul, iar 34,5% prin agenţii de turism.

Cei mai mulți dintre turiștii nerezidenți au ajuns în România cu avionul (67,5%), 26,4% au utilizat autoturisme proprii, 4,3% autocare și autobuze, iar 1,8% au sosit cu alte mijloace de transport (tren, ambarcațiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc).

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: