Termenul pentru depunerea cererilor aferente Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, prelungit

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) urmează să prelungească termenul pentru ajutorul de minimis acordat în cadrul Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, pentru perioada 2024-2025. Potrivit unui comunicat al MADR, decizia a fost prezentată în ședința de Guvern de joi, urmând ca în cel mai scurt timp aceasta să îmbrace și forma juridică corespunzătoare.

„Astfel, potențialii beneficiari pot solicita ajutorul de minimis la Direcțiile Agricole Județene până la data de 18 noiembrie a.c.”, se precizează în comunicat.

Hotărârea nr. 1342/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate”, pentru perioada 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 1 noiembrie 2024, iar termenul inițial pentru depunerea cererilor era de 10 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Reamintim că prin acest act normativ se are în vedere acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, pentru perioada 2024-2025, pentru: tomate, ardei gras și/sau lung și/sau gogoșar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: