Doar un român din trei cu vârsta între 25 și 55 de ani a reușit să economisească pentru pensie în 2019, potrivit unui studiu prezentat astăzi de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), informează Mediafax. Circa 60% dintre cei întrebați nu reușesc să economisească nimic, deși veniturile au crescut, arată studiul.
Procentajul celor care nu reușesc să economisească a crescut în 2019 la 60% față de anul precedent, când era de 51%.
Doar 34% dintre cei intervievați au spus că economisesc cu regularitate o parte din venit, pondere în scădere față de 2018, când numărul acestora se ridica la 45%.
Aproximativ 41% dintre români cunosc faptul că pot contribui individual la Pilonul III de pensii, în timp ce doar 18% știu că această contribuție poate fi realizată de către angajator.
Doar 3% dintre participanții la sondaj contribuiau în 2019 la Pilonul III și doar 1% au răspuns că sunt siguri că vor contribui în viitor. O marjă de 7% dintre persoanele intervievate iau în considerare această contribuție, un nivel mai mic față de cei care au răspuns că în mod sigur nu vor contribui (10%).
„Dacă începi cu o sumă la 25 de ani vei obține o sumă dublă în comparație cu cea obținută dacă începi să economisești la 35 de ani”, a declarat Radu Crăciun, președinte APAPR.