SONDAJ: 63% dintre români consideră că vor fi nevoiţi să lucreze şi după vârsta de pensionare

Circa 63% dintre români anticipează că vor fi nevoiţi să îşi câştige existenţa şi după vârsta de pensionare, cea mai mare pondere din Europa, comparativ cu media de 54% la nivel european, potrivit unui sondaj efectuat de grupul financiar olandez ING, transmite News.ro.

Aproximativ 54% dintre europeni preconizează că vor rămâne activi pe piaţa muncii după vârsta de pensionare, relevă sondajul la care au luat parte 14.695 de respondenţi din 15 ţări, dintre care 13 din Europa. Cele mai ridicate procente au fost înregistrate în România şi în Cehia (63%).

”Aproximativ o treime dintre respondenţi a afirmat că nu ştiu când vor ieşi la pensie (29%) şi încă 11% consideră că vor continua să lucreze pentru tot restul vieţii. 43% dintre români sunt de părere că pensiile vor fi mai mici decât contribuţiile acestora. 62% dintre europeni se arată îngrijoraţi că nu vor avea suficienți bani după momentul pensionării”, se arată în comunicat.

Totodată, 58% dintre persoanele chestionate au afirmat că vor opta pentru o formă de muncă temporară, fie într-un domeniu similar (36%) sau diferit faţă de cel actual (23%). Fondurile disponibile după data pensionării sunt un motiv de îngrijorare şi pentru că economiile acestora sunt reduse.

”42% dintre respondenţii studiului declară că nu au economii mai mari de trei salarii, fondul de rezervă minim recomandat fiind echivalent cu trei-şase salarii. România se situează pe locul doi (58%), după Turcia (60%), în ceea ce priveşte lipsa economiilor pe o perioadă mai mare de trei luni. La polul opus se află Luxemburg, doar 25% dintre persoane declarând că nu au bani economisiți”, se arată în comunicat.

În plus, 69% dintre români susţin că nu reuşesc să economisească din cauza veniturilor prea mici şi în acelaşi procent, declară că nu le ajung banii până la data următorului salariu. În cazul în care rămân fără bani, 63% dintre români au răspuns că îşi reduc cheltuielile, 42% dintre aceştia se împrumută de la familie sau prieteni – cea mai mare pondere la nivel european (cu o medie de 20%), iar 24% utilizează cardul de credit, potrivit sondajului.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: