Numărul sesizărilor transmise la 1911 privind incidentele informatice s-a dublat în acest an, comparativ cu 2018, când acestea erau transmise prin e-mail, în top fiind campaniile de phishing, a afirmat Cătălin Aramă, directorul general al Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO). „România se încadrează într-un trend crescător (în privința amenințărilor cibernetice, n.r.), dar practic întreg spațiul cibernetic se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari ca urmare a numărului crescut de echipamente conectate, a noilor tehnologii care vin pe piață. Acest lucru nu trebuie să ne sperie, pentru că de fiecare dată există metode prin care ne putem apăra. Important este să le cunoaștem, importantă este educația și adoptarea unor măsuri de securitate cu responsabilitate, astfel încât incidentele cibernetice să nu apară. Numărul de urgență 1911 a dublat numărul sesizărilor venite pe calea tradițională a CERT-RO, și anume sesizările prin e-mail. În mod special, aceste sesizări vin din rândul cetățenilor, ceea ce este foarte important, pentru că ne ajută să creăm campanii de alertare în urma verificărilor pe care le facem. În topul sesizărilor se află phishing-ul, ceea ce înseamnă o mare atenție din partea utilizatorilor. Mai mult decât atât, în ultima perioadă a crescut numărul campaniilor de phishing care au și o componentă de inginerie socială, ceea ce paradoxal reduce costurile atacului, dar poate crește pericolul acestuia. De cele mai multe ori, victimele sunt apelate telefonic sau prin chat-uri, tocmai pentru a le convinge să urmeze un link, să-și dea datele personale, date despre cont”, a declarat Aramă.
Pe de altă parte, întrebat în legătură cu riscurile la care vor fi supuși utilizatorii, odată cu implementarea tehnologiei 5G, directorul general al CERT-RO a menționat că viteza de transfer și multitudinea dispozitivelor conectate „nu fac decât să favorizeze creșterea numărului de atacuri pe care le cunoaștem”. „Tehnologia 5G aduce viteze de lucru mari, aduce foarte multe echipamente conectate. Practic, trebuie să trecem la o nouă etapă în domeniul securității. Vorbim despre Security by Design, iar echipamentele ar trebui atent verificate înainte de a fi conectate la rețele. De aceea, la nivel european se discută despre standardizare în acest domeniu, impunerea unor măsuri de securitate încă din faza de arhitectură, ceea ce eu cred că va pondera sau cel puțin va fi o contra-pondere pentru vulnerabilitățile pe care le vor aduce aceste soluții și aceste noi tehnologii. Viteza de transfer, multitudinea dispozitivelor de transfer care ne vor înconjura nu fac decât să favorizeze creșterea numărului de atacuri pe care le cunoaștem. Practic, amenințările vor fi mult mai multe și riscul unui atac va fi mai mare”, a explicat oficialul CERT-RO.
Reamintim că, începând din data de 2 mai 2019, persoanele fizice, juridice și instituțiile publice din România pot raporta, la numărul unic 1911, incidentele de securitate cibernetică pe care le-au constatat, costul proiectului fiind de un milion de euro. Numărul poate fi apelat gratuit din orice rețea de telefonie și este disponibil non-stop.