România, printre inițiatorii unui Hub Global pentru dezvoltare durabilă

În contextul celei de-a 74-a Adunări Generale a ONU, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a organizat, la New York, un eveniment de înalt nivel prin care a fost lansat Global Hub on the Governance for the SDGs. Guvernul României, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, se află printre inițiatorii acestui demers, informează Executivul, într-un comunicat.

Hub-ul este o inițiativă care are rolul de a facilita cooperarea interguvernamentală și schimbul de bune practici pentru implementarea celor 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030. Prin expertiza OCDE și PNUD, dar și din experiența guvernelor, se va crea un instrument care are rolul de a oferi cele mai bune soluții în ceea ce privește politicile publice din domeniul dezvoltării durabile. Hub-ul include și o platformă online de cunoaștere („knowledge platform”) care să ofere acces la exemple de succes pentru implementarea Agendei 2030. Mai mult, oferă și o modalitate de asistență pentru asigurarea coerenței politicilor publice, monitorizării și evaluării sau bugetării bazate pe rezultate. „România continuă să acționeze postura de lider regional în promovarea Agendei 2030. În activitatea intensă din ultimii ani am căpătat o importantă experiență și am reușit să stabilim o serie de parteneriate care facilitează cooperarea internațională în domeniul dezvoltării durabile. Suntem deja la al doilea eveniment de înalt nivel pe care îl organizăm împreună cu OCDE. De asemenea, avem și alte proiecte în desfășurare care vor facilita punerea în practică a Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă, dar și afirmarea României pe plan internațional în ceea ce privește implementarea Agendei 2030”, a declarat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului.

Organizatorii își doresc ca, în septembrie 2020, la a 75-a Adunare Generală ONU, să fie semnat documentul „Emergency Declaration for Nature and People”, care să dea un semnal puternic privind viitorul planetei. Liderii prezenți la eveniment și-au asumat semnarea unui astfel de document. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă va acționa pe plan intern astfel încât și Guvernul României să se alăture acestui demers important. „Schimbările climatice și pierderea biodiversității au fost principalele teme de dezbatere. Fără îndoială, omenirea traversează o mare provocare cauzată de degradarea mediului înconjurător. Avem nevoie de acțiune urgentă din partea liderilor lumii, dar și din partea cetățenilor. România, prin patrimoniul natural important pe care îl deține, poate juca un rol extrem de important la nivel global în coagularea acestei direcții”, a completat Laszlo Borbely.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: