România a cheltuit anul trecut 3,5 miliarde euro pentru protecţia mediului, în special pentru deşeuri

Companiile din România şi autorităţile au cheltuit anul trecut 15,6 miliarde lei (3,5 miliarde euro), echivalent cu 2,2% din produsul intern brut (PIB), pentru protecţia mediului, din care aproape jumătate s-au alocat în domeniul deşeurilor, arată datele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În 2014, cheltuielile pentru protecţia mediului au echivalat cu 1,9% din PIB.

Din totalul cheltuielor pentru protecţia mediului de anul trecut, 6,8 miliarde lei au fost pentru managementul deşeurilor, 3,5 miliarde lei – pentru protecţia apei, iar 2,6 miliarde lei – pentru protecţia aerului.

Administraţia publică a cheltuit în 2015, 4,5 miliarde lei (circa 1 miliard de euro) pentru protecţia mediului anului trecut, potrivit News.ro.

România este considerată, în rapoartele internaţionale, una dintre cele mai poluate ţări din Europa.

Un raport publicat în septembrie de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că România înregistra 14.497 de decese – 73 de morţi la 100.000 de locuitori – provocate de poluarea aerului cu particule fine în anul 2012.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: