Producţia industrială a Germaniei a scăzut în mod neaşteptat în decembrie, mărind riscul de recesiune

Producţia industrială a Germaniei a scăzut în decembrie pentru a patra lună consecutiv, potrivit datelor publicate joi, care reprezintă un nou semnal referitor la încetinirea creşterii celei mai mari economii a Europei şi riscul de recesiune, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Datele Biroului Federal de Statistică arată că producţia industrială a scăzut cu 0,4%, contrazicând estimările Reuters care indicau un avans de 0,7%.

Potrivit analiştilor, declinul producţiei industriale mărește probabilitatea ca economia să se fi contractat în trimestrul al patrulea, ceea ce ar fi echivalent cu recesiunea tehnică, având în vedere că PIB-ul s-a contractat şi în trimestrul al treilea. Recesiunea tehnică apare atunci când PIB-ul se contractă pe parcursul a două trimestre consecutive.

Declinul din decembrie a fost provocat în primul rând de sectorul construcţiilor, unde activităţile au încetinit cu peste 4%, evoluţie care nu a fost compensată de o creştere uşoară a producţiei industriei prelucrătoare.

Sectorul auto, care în toamnă a fost o frână pentru economie din cauza noilor standarde referitoare la emisii, care au dus la un număr mai mic de înmatriculări, şi-a revenit în decembrie, cu un avans al producţiei de peste 7%.

Datele privind producţia industrială aferente lunii noiembrie au fost revizuite în urcare, de la un declin de 1,9% la unul de 1,3%.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: