Preţurile la producătorii din industrie au încetinit în august, cu un avans de 5,9%

Preţurile producţiei industriale pe total – piaţa internă şi piaţa externă – au crescut cu 5,9% în luna august, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în luna precedentă, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de News.ro.

În iulie, preţurile producţiei industriale au crescut cu 6%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, după un avans de 6,1% în luna iunie.

În august, cea mai mare creştere a preţurilor, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, s-a înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (+35,33%).

Pe marile grupe industriale, cel mai mare avans s-a înregistrat în industria energetică (+14,17%).

În luna august, faţă de luna anterioară, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 0,6%.

Preţurile producţiei industriale reprezintă o măsură a preţurilor solicitate de către producători pentru produsele sau serviciile livrate în primul stadiu de comercializare.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: