Mai mult de jumătate (52%) din corporațiile globale plănuiesc să realizeze achiziții în anul următor, iar sectoarele în care vor exista astfel de mișcări sunt serviciile medicale, bunurile de consum, sectorul energetic, imobiliar și de tehnologie, relevă studiul EY Global Capital Confidence Barometer (CCB), ajuns la cea de-a 21-a ediție, informează Agerpres. Conform cercetării, două treimi (66%) dintre respondenți intenționează să aloce peste 25% din capitalul total dedicat investițiilor în tehnologie, în timp ce peste jumătate dintre directorii executivi (56%) vor să realizeze aceste investiții prin intermediul achizițiilor, al asocierilor de tip joint ventures sau al fondurilor externe cu capital de risc. În același timp, aproape două treimi dintre respondenți (61%) întâmpină dificultăți în atragerea talentelor cu abilitățile necesare, acest procentaj fiind și mai mare în Regatul Unit al Marii Britanii (66%) și Germania (72%).
Sondajul EY arată, totodată, că sectoarele unde vor exista fuziuni importante în perioada următoare sunt: serviciile medicale, bunurile de consum, sectorul energetic, imobiliar și de tehnologie.
În topul destinațiilor pentru investiții, SUA ocupă primul loc. De asemenea, studiul constată că atractivitatea Marii Britanii se menține, investitorii considerând-o a doua destinație preferată pentru investiții, la nivel global. SUA și Regatul Unit au devansat Germania (locul 3), China (4) și Canada (5).
Studiul Global Capital Confidence Barometer evaluează gradul de încredere a companiilor în perspectivele economice și identifică tendințele și practicile conducerilor în ceea ce privește modul în care companiile își gestionează planurile referitoare la capital. Studiul a fost realizat prin intervievarea unui eșantion format din peste 2.900 de executivi din 45 de țări, dintre care 70% aveau funcții de CEO, CFO și alte funcții executive superioare.