Executivul a aprobat alocarea unei sume de peste 164 milioane lei, din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2019 (inundații și alunecări de teren), informează Agerpres.
Fondurile au fost solicitate de unități administrativ-teritoriale din 27 de județe (Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Vrancea). Acestea vor fi alocate pe baza solicitărilor și evaluărilor făcute de autoritățile locale, inspectoratele pentru situații de urgență și prefecturile din județele afectate.