ONRC: Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 0,81%, în 2019

Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 0,81%, în 2019, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, la 34.080 unități, față de 34.358 de firme în 2018, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), informează Agerpres. Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în municipiul București – respectiv 5.905 de firme (în scădere cu 12,09% față de 2018) și în județele Timiș (1.717, -6,28%), Constanța (1.717, +6,98%) și Cluj (1.640, -11,83%).

Raportat la anul anterior, cele mai mari creșteri ale numărului de firme dizolvate s-au consemnat în județele Bistrița-Năsăud (+60,59%), Teleorman (+50,40) și Caraș Severin (+40,17%), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost în județele Botoșani (-36,63%), Ialomița (-26%) și Neamț (-21,31%).

În decembrie 2019, au fost înregistrate 2.863 de dizolvări, cele mai multe în București (441) și în județele Constanța (184), Cluj (153) și Timiș (134).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme în 2019 este comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor, unde s-au înregistrat 10.129 de dizolvări la nivel național.

Construcțiile și industria prelucrătoare sunt alte două domenii de activitate unde s-a înregistrat un număr mare de dizolvări de firme, și anume 3.342, respectiv 3.073.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: