Numărul de locuinţe terminate a crescut cu 19% în primele nouă luni, la aproape 37.000

Numărul de locuinţe terminate în România a urcat în primele nouă luni din acest an cu 18,6%, la 36.957, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în regiunile de dezvoltare Nord-Vest, care cuprinde judeţele din nordul Transilvaniei, şi în Nord-Est, ce cuprinde cea mai mare parte a Moldovei istorice, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de News.ro.

În primele nouă luni ale anului 2015 au fost date în folosinţă 31.174 locuinţe, din care 53% în mediul urban.

Decalajul a crescut şi mai mult în primele nouă luni ale acestui an, ponderea construcţiilor noi de la oraşe ajungând la 55%.

În regiunea Nord-Vest au fost date spre folosinţă 6.138 de locuinţe în primele nouă luni din 2016, cu 2.078 în plus faţă de aceeaşi perioadă din 2015, alte creşteri importante fiind înregistrate şi în regiunile Nord-Est şi Sud-Est.

În schimb, în regiunea Sud-Vest Oltenia, numărul de locuinţe terminate s-a redus cu 131, la 1.603.

„Repartiția pe surse de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în perioada 1.I-30.IX.2016, faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, a crescut numărul locuinţelor realizate din fonduri private, cu 5.949 locuinţe, în schimb a scăzut numărul locuinţelor realizate din fonduri publice, cu 166 locuinţe”, se arată în comunicatul INS.

Anul trecut, numărul de locuinţe terminate a crescut cu 10,4% faţă de 2014, la 47.017, după şase ani la rând de scădere, dar a rămas semnificativ mai mic faţă de nivelul de vârf, înregistrat în 2008, când s-au finalizat 64.414 de locuinţe.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: