Munca de acasă a fost una dintre principalele lecții ale acestei perioade

Munca de acasă (work from home – WFH) a fost una dintre principalele lecții ale acestei perioade, un experiment dificil, dar care a generat și o serie de beneficii pentru angajați și, mai ales, pentru companiile care au fost pregătite pentru această trecere, arată unul dintre dezvoltatorii de software de business din România, într-un comunicat, informează Agerpres. Aceasta, în condițiile în care, potrivit datelor Eurostat citate în comunicat, în 2019, o pondere foarte mică din forța de muncă din Uniunea Europeana (5,4%) era familiarizată cu telemunca.

„Înainte de COVID-19, o parte din companii erau reticente la ideea lucratului de la distanță, temându-se de scăderea productivității sau de imposibilitatea de a controla calitatea activității angajaților. Trecerea foarte rapidă de la un mod de lucru la altul, făcută aproape peste noapte, a scos în evidență diferențele dintre companiile care digitalizaseră deja o parte a activității lor și cele care nu făcuseră acest pas”, a precizat Adrian Bodomoiu, director general al Wizrom Software. Potrivit companiei, perioada pandemiei a adus o perspectivă nouă asupra lucrului remote iar numeroși angajați s-au declarat mai productivi pentru că au putut lucra fără întreruperi, în timp ce alții au fost de părere că au căpătat mai mult timp pentru viața personală datorită faptului că nu au mai petrecut timp în trafic. Din punct de vedere economic, lucrul de la distanță a generat și beneficii financiare, de exemplu, reducerea spațiului necesar pentru birouri și a costurilor cu chiria și întreținerea, precizează sursa citată.

„După ce ne-am acomodat la noua situație, cu toții ne-am pus întrebarea cât de mult ar trebui să menținem această decizie – a lucrului remote. Foarte mulți experți susțin că WFH va fi mai des întâlnită în companiile din întreaga lume, inclusiv în România, cel mai probabil în condiții hibride, care îmbină munca de la distanță cu prezența fizică în birouri. Condiția esențială este ca organizațiile să implementeze tool-urile tehnologice care să facă posibilă productivitatea angajaților remote, tool-uri precum soluții de colaborare și videoconferință și programe ERP, de contabilitate și de self-service HR disponibile de la distanță (via web sau aplicații mobile)”, a adăugat Adrian Bodomoiu.

Pe de altă parte, digitalizarea forțată de coronavirus a determinat companiile tehnologice să lucreze la foc continuu, în ultimele luni. Numeroase organizații, din diverse industrii, s-au văzut nevoite să investească în soluții IT pentru a-și putea derula operațiunile. Indiferent că a fost vorba despre echipamente, soluții sau servicii IT, tehnologia a devenit suportul tuturor activităților din economie, în condițiile în care restricțiile au impus digitalizarea muncii și a comunicării.

„Am văzut, în această perioadă, multe magazine care și-au îmbunătățit prezența online sau chiar au creat-o de la zero ori restaurante care au profitat de aplicațiile mobile de food delivery și care au reușit, astfel, să continue să genereze venituri. Soluția variază de la caz la caz, dar cred că aceste luni ne-au reamintit nevoia de a fi deschiși către noi oportunități și de a căuta noi moduri de a ne desfășura activitatea, chiar dacă, la prima vedere, ni se par total diferite de ceea ce știm și am fost obișnuiți până acum”, a mai spus Bodomoiu.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: