Ministrul Muncii: Investițiile sociale, esențiale pentru încrederea cetățenilor în succesul proiectului european

Investițiile sociale sunt esențiale pentru a spori încrederea cetățenilor în succesul proiectului european și pot avea un impact pozitiv substanțial asupra productivității și competitivității, susține ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Aceasta a participat alături de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la Bruxelles, la Reuniunea comună a Consiliilor EPSCO și ECOFIN, o reuniune în premieră în acest format, informează ministerul de resort într-un comunicat citat de Agerpres. Tema principală supusă dezbaterii a fost legată de investițiile sociale și modul în care acestea pot contribui la creșterea economică.

„Acțiunile noastre, inclusiv investițiile sociale, sunt esențiale pentru consolidarea unei coeziunii interne în cadrul UE și pentru a spori încrederea cetățenilor în succesul proiectului european. Investițiile sociale trebuie să fie o parte integrantă a unui demers comun al UE care promovează competitivitatea, sprijină tranzițiile ecologice și digitale și consolidează coeziunea și reziliența. În timp ce urmărim obiectivele generale de stabilitate financiară și finanțe publice solide, trebuie să luăm în considerare contribuția semnificativă pe termen lung a investițiilor sociale la creșterea economică durabilă. Politicile de investiții sociale, cum ar fi subvențiile pentru ocuparea forței de muncă, formarea profesională, educația timpurie și îngrijirea copiilor, precum și îngrijirea pe termen lung pentru persoanele în vârstă, pot avea un impact pozitiv substanțial asupra productivității și competitivității, promovând în același timp convergența socială și asigurând sustenabilitatea fiscală”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, în comunicatul citat.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: