Indemnizațiile pentru creșterea copilului care expiră pe perioada stării de urgență se prelungesc automat până la finalul acesteia, a transmis ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, pe contul său de Facebook, informează Agerpres. „Prelungim automat plata indemnizației de creștere copil care expiră pe perioada stării de urgență, până la finalul acesteia”, se menționează în postarea ministrului.
Violeta Alexandru a explicat că prelungirea perioadei de acordare a indemnizației în cazurile când acestea expiră se face automat, iar părinții nu trebuie să completeze niciun document. „Părinții care au acasă copii mici merită să fie liniștiți. M-am gândit mai ales la aceia care ar putea să fie stresați pentru că le va înceta plata indemnizației de creștere copil în perioada stării de urgență. În acest sens, am făcut toate demersurile ca aceștia să beneficieze de o prelungire automată a plății, până la finalul Decretului prezidențial privind instituirea stării de urgență. (…) Prelungirea are loc automat, prin efectul legii. Părinții nu trebuie să depună niciun document, nu trebuie să facă niciun demers!”, a transmis Violeta Alexandru.