„Informațiile cuprinse în Registrul General de Evidență a Salariaților ne arată că față de perioada anterioară declanșării epidemiei, numărul de contracte noi de muncă a crescut cu 107.062. Numărul de angajatori activi a crescut cu 34.386, față de data de 1 ianuarie 2020. Îmbucurător este faptul că, numai în primele 3 luni și jumătate ale acestui an, numărul de salariați activi a crescut cu 61.274”, a scris Raluca Turcan.
Ea a precizat că aceste rezultate sunt ca urmare a măsurilor de stimulare a ocupării și de protejare a locurilor de muncă implementate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, precum și de alte ministere, în perioada pandemiei. De asemenea, ea a menționat că vor fi implementate noi măsuri pentru creșterea ocupării, mai ales în acele zone/județe în care numărul locurilor de muncă este încă foarte mic, iar salariile nu sunt suficient de atractive.