Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, la un post de televiziune, că analizează eliminarea taloanelor de pensie, adăugând că acest lucru va fi posibil numai după integrarea sistemului informatic și după ce mai „debirocratizăm un pic”, informează Agerpres.
„Este o discuție în sensul acesta, dar mai trebuie să dureze un pic până integrăm acel sistem informatic și până mai debirocratizăm un pic, ca să nu-i mai cerem pensionarului cuponul la fiecare chestiune și atunci cu siguranță vom ajunge să eliminăm aceste cupoane în timp. Încă mai avem oameni în vârstă, de la țară, care vor aceste cupoane”, a precizat ministrul.