Autoritățile de la Paris, Berlin, Roma și Varșovia au solicitat Bruxelles-ului să reformeze legislația europeană în domeniul concurenței, pentru ca firmele europene să poată face față companiilor chineze și giganților americani din domeniul digital, potrivit unui document consultat de AFP, informează Agerpres. Astfel, într-o scrisoare adresată vicepreședintelui Comisiei Europene, Margrethe Vestager, miniștrii Economiei din Franța, Germania, Italia și Polonia îi solicită să adopte „un plan de lucru în săptămânile următoare”.
Confirmând primirea acestei scrisori, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Arianna Podesta, a declarat într-o conferință de presă că „toate contribuțiile vor fi luate în calcul în cursul dezbaterilor”.
În cursul lunii decembrie, Margrethe Vestager a promis că va actualiza regulile în domeniul concurenței, vechi de două decenii, în ideea de a lua în calcul globalizarea și digitalizarea. Însă, până acum, oficialul CE nu a oferit detalii cu privire la calendarul pe care îl are în vedere. Într-un interviu acordat luna trecută pentru AFP, Margrethe Vestager a declarat că a învățat „să nu avanseze niciodată o dată precisă deoarece altfel toată lumea se va concentra pe respectarea calendarului și nu pe calitatea muncii”.
„Natura concurenței s-a schimbat”, subliniază în scrisoarea lor ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, și omologul german, Peter Altmaier, cărora li s-a alăturat ministrul polonez Jadwiga Emilewicz și ministrul italian al Dezvoltării Economice, Stefano Patuanelli. „Companiile europene trebuie în prezent să facă față unor companii străine care beneficiază uneori de ajutoare de stat substanțiale și de piețe interne protejate, uneori într-o măsură foarte mare”, scriu miniștrii. În aceste context, miniștrii menționați cer Comisiei să „propună o versiune revizuită a controalelor vizând concentrările”, obiectivul fiind facilitarea fuziunilor între marile companii europene pentru a putea forma giganți demni de această denumire pe plan mondial. De asemenea, miniștrii mai vor „linii directoare pentru crearea de întreprinderi mixte europene” care să permită firmelor din UE, și în special IMM-urilor precum și start-up-urilor, să aibă o idee mai clară cu privire la ceea ce poate fi autorizat sau nu.
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, și comisarul pentru piața internă, francezul Thierry Breton, urmează să prezinte la data de 10 martie un plan pentru strategia industrială a UE.