Înmatriculările de autoturisme au crescut în primele cinci luni cu 77%

Înmatriculările de autoturisme în România au crescut în primele cinci luni ale acestui an cu 77,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 251.296 de unităţi, potrivit datelor publicate luni de către Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Înmatriculările, dominate de autoturismele second-hand aduse din străinătate, au accelerat puternic faţă de anul trecut, un efect clar al eliminării timbrului de mediu de la 1 februarie.

Datele publicate includ înmatriculările cumulate de maşini noi şi second-hand şi detalii legate de ponderea maşinilor noi sau de ocazie în totalul înmatriculărilor.

Astfel, înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în primele cinci luni cu 23,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, la 36.978 unităţi.

De asemenea, în perioada ianuarie-mai au fost înmatriculate în România 214.318 de autoturisme second hand, în creştere cu 92% faţă de primele cinci luni din 2016, potrivit datelor DRPCIV, citate de News.ro.

Astfel, 85,2% din autoturismele înmatriculate în primele patru cinci au fost uzate.

În luna mai au fost înmatriculate 8.062 de autoturisme noi, în creştere cu 27,1% faţă de mai 2016, şi 47.015 autoturisme second-hand, cu 105,3% mai multe faţă de a cincea lună a anului trecut.

Principala cauză a creşterii puternice a înmatriculărilor de autoturisme second hand este eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie 2017.

În 2016, au fost înmatriculate 396.538 de autoturisme în România, în creştere cu 19,4% faţă de 2015, an în care s-au înmatriculat 332.223 de unităţi.

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut anul trecut cu 17%, la 94.924 de unităţi. Anul de vârf pentru înmatriculările de autoturisme noi în România a fost 2007, cu 312.589 înmatriculări.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: