Indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 3,09%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,09%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR), transmite News.ro.

ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Joi, indicele a stagnat la 3,06%.

Vineri, acesta a urcat la 3,09%.

Totodată, indicele ROBOR la şase luni a urcat de la 3,27% la 3,29%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: