Încrederea investitorilor din zona euro a urcat în iunie la cel mai ridicat nivel din aproape 10 ani, susţinută de datele economice favorabile, potrivit unui sondaj efectuat de institutul de cercetări Sentix din Frankfurt, transmite Reuters, conform News.ro.
Indicele referitor la încredere calculat de Sentix a crescut la 28,4 puncte, de la 27,4 puncte în luna mai, atingând cel mai ridicat nivel dupî iulie 2007.
Nivelul atins de indice în luna iunie a depăşit aşteptările analiştilor, de 27,5 puncte.
Investitorii au fost cei mai optimişti în privinţa condiţiilor actuale, subindicele aferent urcând la 36 de puncte, de la 34,5 puncte în mai.
”Indicele referitor la condiţiile actuale a urcat la cel mai ridicat nivel după ianuarie 2008, dovedind că nu este vorba doar despre aşteptări efemere, ci despre date solide, care susţin creşterea din zona euro”, se arată într-un comunicat al Sentix.
Aşteptările privind evoluţia economiei în zona euro au urcat la 21 de puncte, de la 20,5 puncte.
Un indice referitor la Germania, cea mai mare economie din zona euro, a crescut la 39,2 puncte, de la 36,9 puncte în mai, cel mai ridicat nivel atins din martie 2015.
Indicele calculat de Sentix a crescut în tandem cu indicele referitor la încrederea oamenilor de afaceri germani în economie calculat de institutul Ifo, care a urcat peste aşteptări în luna mai, la cel mai ridicat nivel de după 1991.