În noiembrie, câştigul salarial mediu brut a fost cu 2,1% mai mare decât luna precedentă

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8.273 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.668 lei).

Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,3%.

În luna noiembrie 2020, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 11,9% în fabricarea produselor din tutun, cu 10,6% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, respectiv cu 10,3% în transporturi pe apă; între 7,0% şi 9,0% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie; între 4,5% şi 7,0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, activităţi de poştă şi de curier, fabricarea produselor textile; între 2,5% şi 4,0% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea de mobilă, telecomunicaţii, alte activităţi industriale n.c.a., cercetare-dezvoltare, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic în cazul anumitor agenţi economici sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 5,2% în activităţi de spectacole, culturale şi recreative, respectiv cu 4,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 1,5% şi 3,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, industria metalurgică, hoteluri şi restaurante, transporturi aeriene, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea băuturilor.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+1,9%), respectiv în învăţământ (+1,3% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice). Câștigului salarial mediu net din administraţia publică a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-0,9%), conform Mediafax.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: