Google: 62% dintre adulți consumă știri pe rețelele de socializare, în țările dezvoltate

Majoritatea adulților consumă știri pe rețelele de socializare, în țările dezvoltate, și noi forme de media vor apărea în curând, odată cu avansul tehnologic, a declarat, la un eveniment de profil, Damir Agovic, strategic partnership manager în cadrul Google, citat de Agerpres. „Ca urmare a dezvoltării tehnologice, în țările dezvoltate, 62% dintre adulți consumă știri pe rețelele de socializare, ceea ce este nou. De asemenea, în țările dezvoltate, majoritatea adulților consumă știri pe aplicațiile de chat, ceea ce este, de asemenea, ceva nou. Sunt noi forme de media la orizont, device-uri activate vocal, care vor schimba modul în care ne raportăm la inteligența digitală”, a arătat reprezentantul Google.

El a precizat că este clar pentru Google că va crește numai dacă și partenerii săi vor crește.

De asemenea, prezentă la același eveniment, Ioana Avădani, președintele Centrului pentru Jurnalism Independent, a relevat avansul rețelelor de socializare. Ea a afirmat că oamenii nu sunt, în general, dispuși să plătească pentru content media. „Să nu ne îmbătăm cu apă rece, nu doar românii nu vor să plătească pentru content. Un studiu Reuters arăta că 19% dintre oameni sunt dispuși să plătească pentru informație, în țările anglo-saxone, iar în celelalte țări 9%, la noi poate nici 9%”, a continuat reprezentanta Centrului pentru Jurnalism Independent.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: