Garda Națională de Mediu (GNM) a efectuat, pe parcursul anului 2019, 39.429 de inspecții în domeniul controlului poluării și al biodiversității, biosecurității și ariilor naturale protejate, aplicând în același timp amenzi de peste 55,6 milioane de lei, relevă raportul anual de activitate al instituției, consultat de Agerpres. Potrivit documentului, în privința controalelor, GNM precizează că planul propus în 2019, care prevedea realizarea unui număr total de 35.840 inspecții planificate și neplanificate, a fost îndeplinit în proporție de 110%.
Pe durata anului trecut, inspectorii de la Garda de Mediu au aplicat 1.575 de avertismente (față de 1.570, în 2018) și 3.288 amenzi contravenționale (comparativ cu 2.606, cu un an în urmă), în valoare totală de 55.639.400 lei, în creștere față de suma înregistrată anterior (39.121.420 lei). De asemenea, au fost impuse 219 de dispoziții de sistare a activității (140, în 2019) și au fost formulate 44 de sesizări penale (25, în anul precedent).
Per total, inspectorii de mediu au realizat 39.429 de controale, dintre care 31.194 de inspecții în domeniul controlului poluării și 8.235 în domeniul biodiversității, biosecurității și ariilor naturale protejate.