Eurostat: Trei milioane de persoane din UE și-au găsit un loc de muncă în trimestrul doi din 2019

Trei milioane de persoane din țările membre ale Uniunii Europene, reprezentând 20,4% din numărul total al șomerilor înregistrați în perioada ianuarie-martie 2019, și-au găsit un loc de muncă în trimestrul al doilea al anului în curs, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În perioada menționată, 8,3 milioane de persoane (57%) au rămas în șomaj și încă 3,3 milioane (22,6%) au devenit inactive din punct de vedere economic.

Dintre cei care inițial erau angajați în primul trimestru din 2019, aproximativ 2,3 milioane (1,2%) au devenit șomeri în perioada aprilie-iunie 2019, iar patru milioane (2,1%) inactivi din punct de vedere economic

În schimb, dintre cei inactivi din punct de vedere economic în perioada ianuarie – martie 2019, aproximativ 3,7 milioane (3,2%) și-au găsit un loc de muncă în trimestrul doi din 2019, iar alte 3,7 milioane (3,2%) s-au înregistrat ca șomeri.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: