Euro a urcat la cel mai ridicat nivel, din noiembrie

Dolarul este în scădere marţi pentru a cincea zi consecutiv, iar euro a urcat la cel mai ridicat nivel după luna noiembrie, din cauza îngrijorării provocate de informaţia că preşedintele american Donald Trump ar fi dezvăluit informaţii clasificate unui diplomat rus, relatează Bloomberg, potrivit News.ro.

Euro a atins cel mai ridicat nivel de după alegerea lui Trump ca preşedinte al SUA, în timp ce yenul şi peso-ul mexican s-au apreciat.

Indicele Bloomberg Dollar Spot a scăzut cu 0,3%, coborând pentru a cincea zi, la cel mai redus nivel atins după 25 aprilie.

Euro a urcat cu 0,5%, la 1,1028 dolari pe unitate, cel mai mult după 9 noiembrie.

Yenul a crescut cu 0,3%, la 113,47 unităţi pentru un dolar, după ce luni a scăzut cu 0,4%.

Consilierii de poşlitică externă ai lui Trump au încercat să ţină sub control daunele politice provocate de informaţia că acesta a dezvăluit informaţii clasificate importante unui diplomat rus, în timpul unei întâlniri de săptămâna trecută în Biroul Oval.

Preşedintele este supus deja întrebărilor despre concedierea directorului FBI, James Comey, iar controversele provoacă îngrijorări privind capacitatea sa de a-şi respecta agenda economică.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: