Economia Marii Britanii a crescut peste aşteptări în trimestrul patru al anului 2016, cu 0,6%, continuând să contrazică aşteptările că votul pentru Brexit din iunie va încetini avansul, potrivit datelor publicate joi de Biroul Naţional de Statistică, transmite Bloomberg, conform News.ro.
Evoluţia marchează al 16-lea trimestru consecutiv de creştere economică şi este peste ritmul de 0,5% anticipat de analişti.
Creşterea a fost susţinută de servicii şi ajutată de cheltuielile de consum, dar nu şi de producţie şi construcţii, arată datele statistice.
Economia britanică înregistrează performanţe peste aşteptări după referendumul din iunie pentru Brexit, dar datele arată că este mult prea dependentă de un singur sector. Sprijinul din partea consumatorilor ar putea scădea în 2017, din cauza deprecierii lirei sterline care accelerează inflaţia şi reduce veniturile reale.
În termeni anuali, avansul PIB din trimestrul patru a fost de 2,4%.
Cu un avans de 0,6% în trimestru patru, economia a înregistrat o creştere de 2% în 2016, sub ritmul de 2,2% din 2015 şi cel mai lent după 2013. Analiştii anticipează pentru 2017 o creştere economică de numai 1,2%.
Premierul Theresa May vrea să înceapă negocierile pentru ieşirea din UE până la sfârşitul lunii martie. Ea a indicat că vrea să retragă ţara de pe piaţa unică europeană, iar analiştii cred că acest fapt ar putea afecta comerţul.