Deținătorul de card beneficiază de răspundere limitată pentru tranzacții neautorizate dacă nu a dat dovadă de neglijență voită sau intenționată în legătură cu pierderea sau furtul acestuia, dacă a anunțat imediat banca emitentă sau instituția desemnată de aceasta despre furt/pierdere, notează Paul Anghel, director general la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), pe pagina sa de Facebook, relatează Agerpres.
Directorul ANPC a transmis o serie de sfaturi pentru limitarea responsabilității pentru posesorii de carduri, în cazul utilizării neautorizate.
„Poți fi liniștit știind că instituția financiară care a emis cardul tău nu te consideră responsabil pentru tranzacții neautorizate. În calitate de deținător de card, protecția se aplică la achizițiile realizate de dumneavoastră în magazin, telefonic, online sau prin intermediul unui dispozitiv mobil. Ca deținător de card, beneficiați de răspundere limitată pentru tranzacții neautorizate dacă nu ați dat dovadă de neglijență voită sau intenționată în legătură cu pierderea sau furtul cardului, dacă ați anunțat imediat banca emitentă sau instituția desemnată de aceasta despre furtul sau pierderea cardului. Dacă sunteți de părere că a existat o utilizare frauduloasă a contului dumneavoastră sau vă încadrați în condițiile prezentate mai sus, puteți fi relaxat știind că beneficiați de protecție. Pentru mai multe garanții cu privire la tranzacții neautorizate, trebuie să contactați instituția emitentă a cardului dumneavoastră”, a scris Paul Anghel.
Oficialul ANPC a precizat că protecția nu se aplică și cardurilor comerciale, cardurilor preplătite neînregistrate sau cardurilor-cadou.