Depozitele deschise de către populaţie la băncile din România au crescut în februarie cu 1,81 miliarde lei faţă de luna precedentă, până la 164,74 miliarde lei (36,2 miliarde euro), dar sunt mai mari cu 11,4% faţă de a doua lună din 2016, arată calculele News.ro, pe baza datelor publicate joi de Banca Naţională a Romnâniei (BNR).
La finalul lui ianuarie 2017, valoarea depozitelor populaţiei era de 162,93 miliarde lei, iar în februarie 2016, populaţia deţinea la bănci depozite în valoare de 147,9 miliarde lei.
Astfel, la finalul lunii februarie 2017, populaţia avea depozite în lei la bănci de 104,5 miliarde lei şi depozite în valută de 60,22 miliarde lei.
În perioada februarie 2016 – februarie 2017, depozitele în lei ale persoanelor fizice au avansat cu 12,7%, iar cele în valută – cu 9,1%.
În total, depozitele din bănci ale populaţiei şi firmelor au ajuns la 272,19 miliarde lei (echivalent cu 59,82 miliarde euro) la finalul lunii februarie, în creştere cu 0,9% faţă de ianuarie şi în urcare cu 8,6% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016.
În urma acestor evoluţii, populaţia şi firmele rămân în poziţia de creditor net faţă de sistemul bancar, în condiţiile în care valoarea depozitelor din bănci este cu 24,1% mai mare faţă de valoarea totală a creditelor luate la 28 februarie, de 219,8 miliarde lei (48,3 miliarde euro).
Creşterea economiilor vine pe fondul majorării accelerate a veniturilor populaţiei în ultimul an.
Câştigul salarial mediu net la nivel naţional a crescut cu 18,4% în ianuarie 2017, faţă de ianuarie 2016, până la 2.300 lei (echivalent cu 511 euro).
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an şi de care depinde puterea de cumpărare a populaţiei, a ajuns la +0,5% în luna februarie.