Deloitte: Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a înregistrat o scădere considerabilă în primul trimestru

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a înregistrat o scădere semnificativă în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, valoarea totală a pieţei, inclusiv tranzacţiile care nu au avut o valoare comunicată, fiind între 200 şi 300 de milioane de euro, în timp ce, în baza surselor publice, tranzacţiile a căror valoare a fost comunicată au totalizat 120 de milioane de euro, la mai puţin de jumătate faţă de aceeaşi perioadă din 2018, potrivit estimărilor anunţate luni de firma de consultanţă Deloitte și citate de News.ro.

În primele trei luni din 2018, piaţa de fuziuni şi achiziţii a avut o valoare de 258 milioane euro, acestea fiind tranzacţiile cu valoare anunţată, potrivit datelor Deloitte.

Numărul de tranzacţii monitorizate în primul trimestru din 2019 a fost de 15, din care numai două au avut valoarea anunţată oficial, în contextul în care tendinţa manifestată în ultimii ani este de a nu face publică valoarea tranzacţiilor s-a accentuat în acest început de an. În perioada similară din 2018 au fost contabilizate în total 20 de tranzacţii, dintre care şapte au avut valoare anunţată.

Printre tranzacţiile cu valoare semnificativă în primul trimestru s-a numărat preluarea de către fondul de investiţii MAS Real Estate a unui portofoliu de nouă centre comerciale în Roman, Baia Mare, Slobozia, Focşani, Râmnicu Sărat, Târgu Secuiesc, Făgăraş, Gheorgheni, Sebeş, la o valoare de 113 milioane de euro.

Totodată, a existat şi preluarea de către grupul Orbico, unul dintre cei mai mari distribuitori de bunuri de consum din Europa Centrală şi de Est, a Interbrands Marketing & Distribution, unul dintre liderii din România în sectorul de distribuţie, valoare nefiind comunicată.

În plus, au avut loc fuziunea dintre subsidiara din Ungaria a grupului eMAG şi Extreme Digital din Ungaria, în urma căreia va rezulta una dintre cele mari companii de e-commerce din Europa Centrală şi de Est, preluarea de către compania Transcendia din SUA a Industrial Mecano Import Export, producător de sisteme şi material de ambalare (valoare necomunicată) şi achiziţia de către Mega Image a reţelei Zanfir din Vrancea (valoare necomunicată).

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: