Deficitul public din zona euro a scăzut în primul trimestru la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani

Deficitul public din zona euro a scăzut în primul trimestru al acestui an la cel mai redus nivel din ultimii aproape 10 ani, ca urmare a creşterii surplusului bugetar din Germania, care a compensat adâncirea deficitului în Franţa, potrivit datelor publicate joi de biroul european de statistică Eurostat, transmite Reuters, conform News.ro.

Datele confirmă îmbunătăţirea finanţelor publice din zona euro, chiar dacă datorita publică a crescut în primul trimestru, din cauza datoriei guvernamentale din Italia, a doua ca mărime din uniunea monetară.

Eurostat a anunţat că deficitul bugetar din zona euro a scăzut la 0,9% din PIB în primele trei luni ale anului, cel mai redus nivel atins după ultimul trimestru din 2007, de la 1,1% în trimestrul precedent, confirmând o tendinţă descendentă pe termen lung.

În Germania, excedentul bugetar a crescut la 1,5% din PIB în primul trimestru, de la 1,4% în trimestrul patru al anului 2016 şi 0,7% în cel de-al treilea.

Creşterea surplusului în Germania a avut loc în pofida apelurilor făcute de alte state din zona euro şi de instituţii europene, de creştere a cheltuielilor şi a salariilor pentru a contribui la redresarea din zona euro.

Franţa, a doua mare economie din zona euro, a înregistrat în schimb o adâncire a deficitului bugetar în primul trimestru la 3,3% din PIB, de la 3,2$ în trimestrul anterior. Indicatorul a fost peste limita de 3% din PIB acceptată de Comisia Europeană, dar preşedintele Emmanuel Macron şi guvernul său şi-au reiterat angajamentul de a-l readuce în acest an la nivelul acceptat.

Datoria publică la nivelul zonei euro a crescut în schimb la 89,5% din PIB în primul trimestru, de la 89,2% în ultimul trimestru al anului trecut, fiind peste limita de 60% prevăzută în legislaţia europeană.

Creşterea a fost alimentată parţial de expansiunea datoriei publice a Italiei, a treia mare economie din zona euro. Datoria Italiei, deja cea mai ridicată din zona euro, a urcat la 134,7% din PIB în primul trimestru, de la 132,6% în ultimele trei luni din 2016.

În Grecia, care are cea mai ridicată datorie publică din zona euro, a consemnat o scădere a acesteia la 176,2%, de la 179% în trimestrul patru al anului trecut.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: