CECCAR Ialomița: Legislația privind managementul deșeurilor și ambalajelor, în atenția profesioniștilor contabili și agenților economici din județ

În data de 15 aprilie a.c., Filiala CECCAR Ialomița a organizat un curs având ca obiect activități conexe profesiei contabile. Alături de experți contabili și contabili autorizați, la cursul cu tema Managementul deșeurilor și ambalajelor au participat delegați ai unor entități economice din județ, interesați de impactul acestei legislații asupra activității societăților pe care le reprezintă.

„Cursul a fost interactiv și a avut ca obiect familiarizarea participanților cu legislația specifică, necesitatea organizării unei evidențe de gestiune aplicabilă acestui domeniu, precum și consecințele nerespectării acestei legislații. Dat fiind domeniul extrem de vast, toți participanții si-au exprimat dorința continuării organizării unor astfel de întâlniri”, a transmis ec. Mihaela Cosma, directorul executiv al filialei.

Galerie foto

CECCAR Ialomița: Legislația privind managementul deșeurilor și ambalajelor, în atenția profesioniștilor contabili și agenților economici din județ
CECCAR Ialomița: Legislația privind managementul deșeurilor și ambalajelor, în atenția profesioniștilor contabili și agenților economici din județ
150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: