CECCAR Ialomița: Întâlnire cu principalii beneficiari ai lucrărilor de expertiză contabilă judiciară

Filiala Ialomița a organizat, la 15 martie a.c., o întâlnire de lucru cu principalii beneficiari ai lucrărilor de expertiză contabilă judiciară, întâlnire care a vizat aspecte semnalate frecvent de experții care întocmesc astfel de lucrări.

Experții contabili judiciari au dezbătut, împreună cu președintele Tribunalului Ialomița, judecător Ion Toma, și cu Marioara Florin, comisar în cadrul Serviciului de investigare a fraudelor, IPJ Ialomița, incompatibilitățile și situațiile în care experții se abțin de la efectuarea unor lucrări.

Au fost abordate, de asemenea, aspecte cu privire la numirea experților în expertizele contabile care au ca obiect contestarea unor procese verbale emise de ANAF și necesitatea deținerii calității de consultant fiscal de către experții contabili judiciari numiți în astfel de cauze, subliniindu-se inexistența unei obligații legale în acest sens. De asemenea, discuțiile au vizat nivelul onorariilor care le revin membrilor în urma întocmirii acestor lucrări.

Președintele Tribunalului Ialomița a menționat posibilitatea utilizării de către experții contabili judiciari a unei proceduri pentru situații în care judecătorii nu se exprimă în cadrul hotărârii cu privire la solicitările de majorare sau plată a onorariului, respectiv solicitarea, prin cerere, a completării dispozitivului hotărârii judecătorești în anumite situații.

Cu prilejul întâlnirii a fost prezentată și lista membrilor care fac parte anul acesta din Grupul Experților Contabili Judiciari.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: