La finele acestei luni, în data de 27 noiembrie, este programată o nouă întâlnire de lucru a membrilor Filialei CECCAR Constanța cu specialiști ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP). Reuniunea profesională va avea loc la sediul filialei Corpului, subiectul principal al discuțiilor dintre experții contabili, contabilii autorizați și reprezentanții instituției amintite urmând a fi noutățile legislative fiscale.
Anterior, la sfârșitul lunii octombrie, 60 experți contabili și contabili autorizați din județul Constanta au participat la o masă rotundă organizată de filiala CECCAR în colaborare cu AJFP, la întâlnire fiind abordate îndeosebi chestiuni de interes ale Codului fiscal cu aplicabilitate în activitatea agenților economici.