Săptămâna trecută, conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), reprezentată de Viorel Toma, președinte, și Radu Triberiu Roca, vicepreședinte, a propus 28 septembrie a.c. drept zi a mișcării civice pentru mediu și sănătate cu implicare națională, „când, într-o singură zi, prin efort comun, curățăm țara de AMBROZIE”, potrivit unui comunicat al instituției. Campania se va derula la nivel național și are drept scop combaterea plantei invazive „Ambrosia Artemisiifolia – Iarba pârloagelor”.
„Acest demers este inițiat ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivel județean, cât și la nivel național a ambroziei, precum și a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care fac alergie la această plantă, lucru de altfel confirmat și de medicii alergologi prin numărul crescut de pacienți cu simptome de alergie la această plantă”, se specifică în documentul ANPM.