Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat, joi, că, pe fondul pandemiei de coronavirus, a anulat toate evenimentele programate în luna martie și că jumătate dintre angajați, prin rotație, lucrează deja de acasă.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunțat că a luat măsuri de prevenţie asupra activităţii curente şi a tuturor angajaţilor, transmite Mediafax.
BVB spune că are un Plan de Continuitate a Activității chiar şi pentru cazuri în care activitatea nu se mai poate desfăşura de la sediul central, plan care implică şi munca la distanţă.
Aproape jumătate din numărul de angajaţi ai bursei bucureștene au început deja să lucreze de acasă, prin rotație, iar în incinta BVB au fost luate măsuri suplimentare de igienizare şi dezinfecție.
BVB a mai decis restricționarea accesului persoanelor străine în sediu şi anularea tuturor evenimentelor programate în luna martie.