Banca Centrală Europeană (BCE) va anunţa în mod oficial, joi, încheierea programului de obligaţiuni, dar îşi va reduce estimările referitoare la perspectivele de creştere economică, mărind probabilitatea ca viitoarele măsuri de eliminare a măsurilor de stimulare să fie amânate, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Sfârşitul achiziţiilor de obligaţiuni, semnalat de mult timp, va trebui să fie ireversibil, pentru credibilitatea BCE, dar, având în vedere încetinirea creşterii economice, tensiunile bugetare din Franţa şi Italia, blocajul politic referitor la Brexit şi riscul războiului comercial, preşedintele BCE Mario Draghi va susţine alte forme de sprijin.
Draghi va avea nevoie să pară suficient de încrezător pentru a justifica oprirea programului de achiziţii de obligaţiuni în valoare de 2.600 de miliarde de euro, derulat pe parcursul a patru ani pentru suplimentarea lichidităţilor, dar şi suficient de îngrijorat pentru a menţine aşteptările investitorilor că înăsprirea politicii monetare va fi lentă.
”Sfârşitul programului de relaxare cantitativă pare să fie mai degrabă sfârşitul muniţiilor decât bazată pe perspective economice convingătoare”, a declarat un economist al Societe Generale, Anatoli Annenkov.
Problema BCE este că creşterea economică este mai slabă decât se aşteptau economiştii în urmă cu doar câteva săptămâni, în timp ce accelerarea inflaţiei de bază nu s-a materializat, punând sub semnul întrebării estimările băncii centrale.
Rata inflaţiei, principalul obiectiv al BCR, se apropie acum de ţinta de aproape 2% a instituţiei şi chiar uşor mai ridicată în Germania, unde a ajuns la 2,2% în noiembrie.
Scăderea preţurilor petrolului sugerează însă o încetinire a inflaţiei în lunile viitoare, în timp ce creşterea puternică a salariilor nu se reflectă în preţuri.
Pe fondul acestor complicaţii, BCE va reduce probabil estimările referitoare la creşterea economică şi inflaţia de bază şi ar putea fi ceva mai pesimistă în privinţa riscurilor, în timp ce Draghi ar urma să afirme că creşterea revine la normal după avansul rapid din ultima perioadă.
Partea bună este că agitaţia de pe piaţa italiană a obligaţiunilor s-a calmat în ultimele săptămâni, iar randamentele obligaţiunilor guvernamentale au scăzut joi, după ce guvernul a redus ţinta de deficit pentru 2019 la 2,04%.