BCE: Încetinirea creșterii economice nu este suficientă pentru a reduce inflația

Banca Centrală Europeană (BCE) va trebui să continue lupta contra inflației deoarece încetinirea economiei în zona euro nu este suficientă pentru a reduce prețurile de consum, a afirmat Luis de Guindos, vicepreședintele BCE, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres.

Conform datelor publicate de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a atins, în august, un nou nivel-record, de 9,1%. Este un nivel al inflației de peste patru ori mai mare față de obiectivul țintă al Băncii Centrale Europene, respectiv o creștere a prețurilor de 2%.

„Trebuie să consolidăm toate elementele care sprijină credibilitatea băncii centrale, evitând efectele secundare”, a aplicat oficialul la o conferință desfășurată la Madrid. „Încetinirea nu va reduce inflația de la sine. Politica monetară trebuie să contribuie la reducerea inflației”, a adăugat Luis de Guindos, fost ministrul spaniol de Finanțe.

Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană a decis să majoreze dobânda de referință cu 0,75%, cea mai mare creștere a costului creditului decisă vreodată de instituția de la Frankfurt, în contextul exploziei inflației în zona euro. Economistul șef al BCE, Philip Lane, a afirmat recent că această majorare a fost una „adecvată”, și a semnalat că viitoarele creșteri este posibil să fie la un nivel mai redus. În schimb, alți oficiali ai BCE au declarat că nu exclud o nouă majorare a costului creditului de 75 de puncte de bază.

Guindos a explicat că încă trebuie discutat în Consiliul guvernatorilor BCE modul sau momentul în care ar putea fi redus bilanțul sau unde ar trebui să se situeze rata neutră exactă – nivelul la care politica monetară nici nu prejudiciază, nici nu stimulează.

De asemenea, a avertizat oficialul BCE, perioada în care politica fiscală de tipul „vom face orice este necesar” s-a încheiat și orice decizii ar trebui să fie țintite și selective.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: