Banca Centrală Europeană (BCE) a dat asigurări că este gata să acționeze în cazul oricărei volatilități de pe piețe, în urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite agențua Reuters, citată de Agerpres. „BCE și Banca Angliei (BoE) au activat, în martie 2019, o linie de swap valutar, prin care Banca Angliei se oferă să împrumute euro săptămânal creditorilor britanici. Ca parte a acordului, băncile centrale naționale din zona euro (Eurosistem) sunt pregătite să să împrumute lire sterline creditorilor din zona euro, dacă va fi necesar”, se arată în comunicatul BCE.
Conform site-ului BCE, o linie de swap valutar permite unei bănci centrale să obțină lichiditate în monedă străină de la banca centrală care emite această monedă, de obicei cu scopul de a o furniza băncilor comerciale la nivel național. Aceste acorduri fac parte, de decenii, din setul de instrumente de politică monetară ale băncilor centrale.
În timpul crizei, liniile de swap valutar s-au dovedit cruciale pentru a rezolva problemele de lichiditate cu care s-a confruntat sistemul financiar global în urmă cu un deceniu.
Divizia de supervizarea a BCE a procesat aproximativ 25 de cereri de licență de la băncile care se relochează în zona euro și estimează că, în urma Brexitului, 42 de bănci din zona euro își vor menține sucursalele lor din Regatul Unit.
Instituțiile financiare cu sediul în Londra trebuie să solicite o licență nouă sau să o extindă pe cea actuală pentru a putea oferi servicii bancare în blocul comunitar și după Brexit.
Băncile care vor acces la Uniunea Europeană, după Brexit, trebuie să-și înființeze mai mult decât „o cochilie goală” în blocul comunitar, a avertizat, recent, Autoritatea Bancară Europeană (EBA), ceea ce ar putea determina un exod mai amplu al locurilor de muncă și al afacerilor din Londra.