BCE a lăsat nemodificate dobânzile şi achiziţiile de obligaţiuni

Banca Centrală Europeană (BCE) a lăsat joi nemodificate dobânzile şi achiziţiile de obligaţiuni, monitorizând în acelaşi timp redresarea economică şi riscurile de turbulenţe politice în zona euro, transmite Bloomberg, conform News.ro.

Consiliul guvernatorilor şi-a reafirmat decizia ca achiziţiile lunare de obligaţiuni să continue într-un ritm de 60 de miliarde de euro, în scădere de la 80 de miliarde de euro cât au fost până în aprilie.

Principala dobândă de refinanţare a fost menţinută la nivelul zero, iar dobânda pentru depozite şi dobânda de finanţare marginală la -0,4%, respectiv 0,25%, în conformitate cu aşteptările analiştilor.

BCE a precizat într-un comunicat că dobânzile vor rămâne la nivelul actual sau chiar mai scăzut pentru o lungă perioadă de timp şi dincolo de încheierea programului de achiziţii de obligaţiuni, care va fi flexibil în privinţa duratei şi mărimii, dacă perspectivele economice vor deveni mai puţin favorabile.

Euro a coborât la un minim al ţedinţei de 1,0882 dolari pe unitate după anunţarea deciziei, fiind ulterior tranzacţionat la 1,0888 dolari pe unitate.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: