Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunțat că adoptă măsuri excepționale în contextul crizei COVID-19 și în această perioadă va folosi corespondența doar în format electronic.
„În perioada aplicării măsurilor excepționale, entitățile autorizate, reglementate şi/sau supravegheate de către A.S.F. vor transmite corespondența, raportările, informațiile și alte documente prevăzute de legislaţia aplicabilă, către Autoritate, doar în format electronic”, se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax.
Contactul cu ASF se face prin adresa de e-mail, dedicată acestei proceduri, eregistratura@asfromania.ro.
„În cazul raportărilor prevăzute de legislația aplicabilă în domeniul asigurărilor vor fi utilizate aplicațiile ASF–EWS sau e-Hub, iar în cazul raportărilor prevăzute de legislația pieței de capital se utilizează aplicațiile prevăzute de legile în vigoare, aplicabile fiecărui tip de raportări.
Documentația transmisă A.S.F. va fi păstrată la sediul entității, pentru a putea fi disponibilă pentru verificare la solicitarea Autorității ori de câte ori va fi necesar”, se mai arată în comunicatul ASF.