Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va ridica licențele de producție a energiei electrice pentru încă 1.100 de MW în această săptămână, întrucât este vorba despre centrale care nu mai există, ci doar figurează în statisticile oficiale, a declarat, la un eveniment de profil, președintele instituției, Dumitru Chiriță, citat de Agerpres. „Elcen are peste 650 MW care nu se mai regăsesc fizic în piață. Ei trebuie să iasă din evidențe. Acum, avem în statistici 21.000 MW, mai ridicăm licențele pentru cei 650 MW ai Elcen și pentru alți 450 MW. Deci, vom coborî sub 20.000”, a spus Chiriță. El a precizat că acest proces va continua, iar următorii producători cărora li se vor ridica licențele vor fi Electrocentrale Borzești și Regia Autonomă de Activități Nucleare (RAAN), care sunt în faliment.
„Este un semnal pentru investitori, avem nevoie de investiții”, a subliniat Chiriță.
Reamintim că, în luna august, președintele ANRE, Dumitru Chiriță, declara că acele grupuri care nu mai sunt funcționale își vor pierde licența, pentru a nu mai apărea în statisticile oficiale privind capacitatea energetică instalată a țării. „România are teoretic o putere instalată de foarte mari dimensiuni, 24.000 MW, iar disponibili efectiv sunt undeva la 16.000. Ceilalți 8.000 MW sunt, în mare măsură, megawați care nu mai există fizic sau nu mai sunt disponibili de foarte multă vreme”, a spus, atunci, șeful ANRE.
Potrivit acestuia, deja fuseseră identificate capacități de 3.800 de MW care își vor pierde licența în acest an. De atunci, autoritatea a retras deja licențele a cinci centrale cu putere totală de 1.067 MW.