ANPIS: Numărul beneficiarilor de ajutor social a scăzut cu 1.340 de persoane în iunie

Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, în luna iunie 2023, de 161.852 de persoane, cu 1.340 mai puțini față de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), citate de Agerpres. Cei mai mulți beneficiari au fost înregistrați în județele Dolj (10.219), Bacău (9.232), Teleorman (7.646) și Buzău (7.611), iar cei mai puțini în București (245) și în județele Ilfov (851) și Timiș (1.344).

Suma medie plătită în luna iunie de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 301,23 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 48,755 milioane de lei.

Cele mai mari valori ale sumei medii plătite (drepturi curente) au fost înregistrate în județele Sălaj (392,54 lei), Brașov (365,52 lei), Covasna (363,75 lei) și Mureș (363,20 lei).

Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările ulterioare.

Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferență între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: