ANOFM va organiza 90 de programe de formare profesională în luna decembrie

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță că va organiza, în luna decembrie 2022, 90 de programe de formare profesională pentru un număr de 1.295 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agențiile teritoriale de profil.

Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: competențe cheie – comunicare în limba română – 99 persoane; femeie de serviciu – 84; operator introducere validare și prelucrare date – 77; instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze – 56; ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație – 43; ajutor bucătar – 42; cofetar patiser – 42; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învătare și cunoaștere – 42; îngrijitor spații verzi – 42; inspector (referent) resurse umane – 42.

Județele în care, în luna decembrie 2022, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanți, sunt: București (210 persoane), Brașov (98), Dâmbovița (84).

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: